(Articol preluat de pe The Epoch Times)
În timp ce Capitala este monitorizată pe calitatea aerului, autorităţile care ar trebui să ne protejeze ne aduc cancerul în casă, acuză Eco-Civica, reclamând că Agenţia Pentru Protecţia Mediului Bucureşti a permis tăierea a 138 de copaci maturi în Parcul Lia Manoliu.
Organizaţie vârf de lance în lupta pentru salvarea spaţiilor verzi, Fundaţia Eco-Civica atrage atenţia că în parcul Lia Manoliu urmează să se taie 138 de arbori maturi, “uitaţi” la emiterea autorizaţiei de construire pentru Patinoarul Flamaropol. Tăierea a fost permisă, joi, de Agenţia de Protecţia Mediului Bucureşti iar Eco-Civica contestă decizia.
“Astăzi 5.01.2017, în cadrul şedinţei de avizare de pe lângă Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti, a venit Primăria Capitalei la revizuirea Deciziei Etapei de Încadrare, act de reglementare emis anterior în vederea obţinerii Autorizaţiei de Construire pentru Patinoarul Flamaropol.
Am întrebat reprezentantul care este motivul solicitării revizuirii, din moment ce Autorizaţia de Construire este emisă?!
A spus, ţineţi-vă bine: Am realizat că trebuie să tăiem încă 138 arbori în Parcul Sportiv Lia Manoliu pentru că nu i-am putut inventaria anterior şi am uitat de ei!”, scriu, pe Facebook, reprezentanţii Eco-Civica.
“Cu durere vă anunţ că APM Bucureşti a decis că nici nu mai trebuie să revizuiască actul de reglementare ‘CĂ DACĂ A UITAT OMUL DE EI ŞI ORICUM SPUNE CA NU SE MODIFICĂ PROIECTUL!!!’ Cum nu se modifică proiectul dacă taie încă 138 de arbori?!
Pur şi simplu mi s-a făcut rău”, adaugă vicepreşedintele Eco-Civica, Dan Trifu, nemulţumit că APM Bucureşti a decis că nici nu mai trebuie să revizuiască actul de reglementare pe motiv că “a uitat omul (de copaci) şi oricum spune că nu se modifică proiectul!”
Revenind la contestaţia adresată conducerii APM, în cadrul acesteia, Dan Trifu aminteşte că terenul pe care se doreşte extinderea “anexelor” Patinoarului Flamaropol – extinderea constând, în realitate, în spaţii comerciale – are funcţiunea V1b, ceea ce înseamnă amenajări sportive cu un POT (procent de ocupare a terenului) maxim de 15%, în care intră ‘construcţii, platforme, circulaţii carosabile şi pietonale’. Ori, din analiza documentaţiei aferente autorizaţiei de construire reiese că procentul de ocupare al terenului este de 4 (patru) ori mai mare decât prevederile legale.
“Nu putem accepta că Autorizaţia de Construire şi proiectul aferent au fost emise “uitându-se” de 138 de arbori maturi, în realitate fâşiile verzi aflate pe perimetrul bazelor sportive şi pe malul lacului.
Şi cum putem accepta că proiectul nu se modifică în condiţiile în care se defrişează un număr foarte mare de arbori, s-a introdus şi amenajarea malului de lac şi toate acestea pentru spaţii comerciale şi parcare, toate pe spaţii verzi, inclusiv pe bazele sportive propriu-zise.
Legislaţia de mediu precizează că modificările aduse proiectelor se reevaluează, putându-se sau nu, reconsidera Decizia sau respingând solicitarea, în acest caz respingerea fiind obligatorie pentru că aduce prejudicii mari de mediu prin tăierea unui număr impresionant de arbori, iar Autorizaţia de Construire a fost pusă în executare.
Sunt încălcate principiile HG 445/2009, privind evaluarea impactului asupra mediului, şi ale OM 135/2010 privind metodologia de efectuare a impactului asupra mediului.
Se mai doresc şi intervenţii asupra malului de lac, intervenţii nesolicitate în prima documentaţie, probabil “uitate” ca şi arborii.
Legislaţia de urbanism impune revizuirea sau obţinerea unei noi Autorizaţii, după caz, dar ne aflam în situaţia în care Autorizaţia de Construire este, deja, emisă şi pusă în executare iar procedura trebuie reluată”, se arată în contestaţia adresată APM.
Dan Trifu mai aminteşte că ne aflăm pe un spaţiu verde şi că pentru construirea complexului aferent noului patinoar au fost deja distruse două baze sportive pe care se aflau 9 terenuri de tenis, din care două cu un sistem deosebit de acoperire, şi un bazin de înot semiolimpic, o construcţie extrem de modernă, baze pe care se antrenau sute de copii, investiţia fiind în jur de 1 milion de euro.
Având în vedere prevederile legislative de mai sus, încălcate în acest caz, vă adresăm rugămintea de a respinge solicitările investitorului pentru că distrug două baze sportive, plus spaţiile plantate adiacente, în vederea construirii unor spaţii comerciale şi parcare.
În caz contrar vă rugăm să consideraţi prezenta drept Plângere Prealabilă, rezervându-ne dreptul de a ne adresa instanţelor de judecată, aşa cum prevede Legea 554/2004″, îşi încheie Eco-Civica contestaţia.