S-a mai uscat un…bulevard !

Unul dintre cele mai frumoase bulevarde din București, cel al Tineretului, a fost, aproape, înmormântat de edilii Sectorului 4.
Pe o latură, bulevardul merge de-a lungul Parcului Tineretului iar pe cealaltă sunt blocurile de locuit.
Primarul care l-a precedat pe cel actual, a trecut la distrugerea spațiului verde de aliniament și la amenajarea de parcări in spic.
Eco-Civica a intervenit la primar și a reușit să mențină niște alveole mai generoase iar o parte a alveolelor să nu mai fie betonată ci dalată.
A venit actualul primar, a rebetonat tot, inclusiv ce era dalat și a făcut niște alveole cam cât capul lui de mari.
A toaletat și betonat cum a vrut iar arborii au intrat in degradare rapidă.
Precizăm că ambii primari au efectuat ilegal lucrările, neavând documentațiile și actele urbanistice solicitate de legislația de mediu și urbanism.
Acum bulevardul arată deplorabil, majoritatea arborilor fiind uscați sau in stare avansată de degradare biologică.
Niște aleși au făcut praf spațiile verzi de pe bulevard și au distrus vegetația, ceea ce inrăutățeste condițiile de mediu și agravează starea de sănătate a populației.
Rămâne ca dumneavoastră, cetățenii, cei care sunteți afectați, care dați banii și votul, să sancționați astfel de edili.
twittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail