Articol preluat de pe www.epochtimes-romania.com
Terenuri de tenis pe zgură şi o
piscină semiolimpică urmează să fie demolate pentru ca pe locul lor să
răsară un complex ce le va oferi în schimb bucureştenilor restaurante şi
SPA.
Două baze de tenis unde se antrenează sute de
copii, precum şi o piscină semiolimpică amplasate pe un teren închiriat
de clubul Sportiv Tennis Class de la CSN Lia Manoliu urmează să fie puse
la pământ, pentru ca în locul lor să apară un complex aşa-zis sportiv, a
anunţat marţi Fundaţia Eco Civica în cadrul unei conferinţe de presă.
Complexul va fi construit în cadrul proiectului de reabilitare a
patinoarului Flamaropol în locul căruia se va construi însă un patinoar
considerabil mai mic, plus restaurante şi SPA-uri, la costul de “doar”
35 de milioane de euro.
Noul complex ce urmează să ia locul actualului patinoar şi
terenurilor de tenis administrate de Tennis Class se va ridica însă cu
încălcare legii, potrivit vicepreşedintelui Eco-Civica, Dan Trifu şi
patronului Tennis Class, care a primit somaţie să evacueze facilităţile
în care susţine că a investit circa 900.000 USD.
Practic, potrivit lui Dan Trifu, deşi Legea 69/2000 (legea educaţiei
fizice şi sportului) spune clar că desfiinţarea unei baze sportive se
face doar cu HG şi cu construirea, în prealabil, a unei noi baze
sportive în preajma celei desfiinţate, în cazul de faţă terenurile de
tenis şi piscina vor fi dărâmate fără să fie construite altele în loc şi
fără măcar să existe intenţia de a se construi unele noi.
Noul complex ce va fi ridicat de controversatele firme UTI şi Astaldi
ar urma să includă doar un miniteren de baschet şi un “lighenuţ de
piscină” în locul celei mari şi moderne construite de Tennis Class. În
rest, clădirea mamut ce se va ridica pe spaţiul verde (lucru ilegal) va
include parcări, spaţii comerciale, restaurante non-stop şi SPA, a
explicat Trifu.
Mai mult, vechiul patinoar cu 4000 de locuri va fi înlocuit cu unul
mai mic, de 3100 de locuri şi cu vestiare doar pentru 8 loturi, ceea ce
înseamnă că nu va putea găzdui competiţii internaţionale de ţinută, unde
vin de la 10 echipe în sus.
“Pe aceste două baze se va construi un fel de mall, restaurante,
centru spa, activitaţi comerciale care nu au nicio legătură cu
activitatea sportivă. Vrem să atragem atenţia că demolăm două baze
sportive ca să construim restaurante şi SPA-uri.”, a declarat Dan Trifu.
Pe lângă aceste ilegalităţi reclamate de Dan Trifu, care va depune
plângere prelabilă la Autoritatea de Mediu ce a dat aviz acestui
proiect, situaţia spaţiului este extrem de încurcată din punct de vedere
juridic, acuză Adrian Manta proprietarul Tennis Club.
Potrivit lui Manta, Primăria Capitalei îi evacuează abuziv în
condiţiile în care Tennis Class are contract de închiriere pe 20 de ani
cu Lia Manoliu pentru terenurile pe care funcţionează clubul. Contractul expiră abia peste 2 de ani.
“Eu am un contract cu Lia Manoliu pe 20 de ani, din care au trecut
18, la terminarea contractului, după cei 20 de ani, normal, se
renegociază prelungirea contractului. Am investit aici aproape 900.000
USD în dotări care au autorizaţie de construcţie şi sunt avizate şi de
Lia Manoliu şi de Ministerul Tineretului şi Sportului.”, declară Manta.
În prezent, Clubul Sportiv Tennis Class este compus din 5 terenuri de
tenis pe zgură roşie iluminate seara, din care două acoperite şi
încălzite iarna. Clubul dispune de vestiare, duşuri, toalete, cabinet de
masaj, piscină semiolimpică etc.
Cum s-a ajuns la evacuare?
În 2003 terenul pe care funcţiona Tennis Class în baza contractului
de închiriere cu Lia Manoliu, a fost dat, prin Hotărâre de Guvern,
Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, în folosiţă gratuită.
Ulterior, printr-un act adiţional la contractul de închiriere între
Lia Manoliu şi Tennis Class (care se angaja să plătească lunar o chirie
de 2082 USD/lună), FRHG s-a subrogat în drepturi şi obligaţii CSNL Lia
Manoliu.
În noul context, lună de lună, Tennis Class a plătit chiria către
Federaţie, timp de 10 ani, fără să fi primit vreo factură în schimb.
Potrivit avocatei lui Manta, prezentă la conferinţa de presă, Federaţia
având terenul în folosinţă gratuită, nici nu ar fi avut dreptul să
încaseze chirii.
În 2013, Guvernul a dat o nouă hotărâre prin care terenurile din
incinta patinoarului au fost trecute în proprietatea publică a Primăriei
Capitalei şi în administrarea Consiliului General al Municipiului
Bucureşti, în vederea lucrărilor de reconstrucţie şi modernizare a
Patinoarului Flamaropol. Deşi din protocolul de predare-primire rezultă
că terenurile de tenis închiriate de Tenis Club au rămas în continuare
în administrarea CSN Lia Manoliu, nu a CGMB, Primăria s-ar fi subrogat
Federaţiei şi a acuzat că Tennis Club nu i-a plătit chirie.
Acuzaţia a apărut după ce Federaţia de Hochei care timp de 10 ani de
zile a încasat chirie fără factură, două facturi în valoare de 109.304
lei, şi a informat Primăria că aceşti bani nu i s-au plătit. Potrivit
lui Manta, PMB fără să facă nici cea mai mică verificare a veridicităţii
celor susţinute de Federaţia de Hochei a trimis clubului, în 2015 o
notificare – pe care patronii susţin că nu au primit-o niciodată – prin
care înştiinţează rezilierea contractului de locaţiune al Tennis Class
cu Lia Manoliu.
Anul acesta, după un proces rapid, pe o procedură simplificată,
Tennis Class a primit notificare pentru a evacua terenurile şi clădirile
în care opera. Sentinţa este definitivă şi nu mai există nicio cale de
atac. Mai mult, Primăria Capitalei ar fi angajat, pentru a evacua Tennis
Class un avocat, în condiţiile în care are serviciu juridic. Onorariul
plătit avocatului doar pentru o notificare ar fi fost de 14.600 de lei.
Potrivit lui Manta şi lui Dan Trifu, pe lângă costul
construcţiei – 35 de milioane de euro – bucureştenii vor suporta şi
costul utilităţilor pentru clădirea mamut, cost ce va fi considerabil
având în vedere că nu e uşor să ţii un patinoar în stare bună de
funcţiune pe timp de vară.
La momentul actual, lucrările de demolare a patinoarului – de altfel
nefuncţional din 2012 – au început, investiţia în noul complex
multifuncţional a obţinut aviz de mediu şi urmează ca Primăria
Sectorului 2 să dea (sau nu) autorizaţie de construire.
În acest context, Dan Trifu susţine că a făcut şi va face în
continuare apel la consilierii locali, pentru a nu fi de acord cu
autorizarea proiectului. Căci, în opinia lui Trifu, nu e normal ca în
locul unui patinoar mare să faci unul mai mic şi să distrugi terenuri de
tenis, piscină, pentru a face în schimb mall cu restaurante şi SPA, şi
încă pe bani de la buget.